marți, 29 ianuarie 2013

Cum e in UK?

Am mai fost in Uk de cateva ori, dar in trecut am fost ca si turist si m-am bucurat de partea cea mai placuta a lucrurilor, London, Clacton on Sea (parca asa ii spunea), o cina draguta, o plimbare romantica, super!
De data asta insa, am venit cu alt scop si de data asta incerc sa vad cum ar fi totusi sa traiesc in UK, in adevaratul sens al cuvantului, cu tot pachetul, de la job la banii de chirie si vreau sa vad cum ar fi traiesc doar din ceea ce fac aici, ca angajat.
Asa ca m-am urcat pe avion si am ajuns in Londra. Am trecut prin un stres incredibil cu yellow card-ul, toata lumea era atat de stresata, atatea zvonuri, totusi, mie mi l-au dat pe loc “number 27″. Ha! ce amuzant a fost cand m-a intrebat ofiterul de la ghiseu “number 27, where have you been? your card was ready at 12pm”… chiar amuzant.
Dupa 3 saptamani de asteptat acte in Londra, timp in care d-na de la chirie nu uita sa se prezinte la ziua si la ora fixa ca sa incaseze cei 80GBP/sapt, am ajuns si in orasul unde trebuia sa lucrez.
Ce as putea spune despre cultura britanica la prima vedere? Primul sentiment pe care l-am avut e ca totusi parca este un pic mai mult respect, parca au o inteligenta emotionala mai ridicata. De ce zic inteligenta emotionala? Pentru ca atunci cand vor sa exprime o frustrare, parca totusi sunt atenti sa o faca in o forma mai pozitiva, incercand pe cat posibil sa evite jignirile. Si intr-adevar, aici este o problema mare cu discriminarea in sensul ca este exclusa de lege si este pedepsita aspru.
Colegii? Amabili, unii harnici, altii lenesi, dar pana la urma concluzia e aceeasi: atitudinea este cheia succesului. Ma bucur sa constat ca aceeasi concluzie am avut-o si acasa si mi s-a confirmat si aici. Atitudinea este totul. Poti sa te plangi toata ziua despre ceva sau poti sa o rezolvi sau poti sa o accepti daca nu poti rezolva problema.
Masinile sunt incredibil de ieftine, nu mi-a venit sa cred. Dar in schimb, ca in orice tara dezvoltata, serviciile sunt enorm de scumpe, precum asigurarea. Ahhh….. serviciile… o notiune care in Romania inca nu e foarte bine cunoscuta.
Serviciile, chestia aia invizibila, nu e plasma si nu e frigiderul din bucatarie, astea, serviciile astea sunt cel mai greu de evaluat si totusi aici sunt recunoscute. Adica daca o persoana investe timp, cuvinte, cunostinte, energie in tine se numeste … serviciu. Stau si ma gandesc ca acum platesc in jur de 2000GBP pentru servicii, pentru emails, evaluare, hartii de completat, corectat. Pare atat de simplu si totusi… atat de important!
Pana la urma, scoala ce este? Cati ani din viata investim in scoala ca sa primim ce? Informatii, suport, timp. Atatia ani, atatea taxe de studiu, acceptate chiar si in Romania si totusi, restul serviciilor similare sunt considerate…hmm… nu vreau sa folosesc cuvantul. Si pana la urma ce inseamna scoala? O ghidare si explicatii prin ceea ce este deja scris in carte…adica modifica gandirea. Well… nu e de mirare ca serviciile sunt atat de bulversante, adica pana la urma cum poti sa cuantifici cu cat s-a modificat gandirea ca procent si cum poti sa iei inapoi (adica sa faci rambursare) la informatiile care deja s-au furnizat, la timpul care deja s-a acordat?….
Atitudinea si serviciile pana acum sunt diferite aici din ce am vazut, restul, partea materiala (caldura, masina, frigider, aragaz…) sunt ieftine. Oare ne mutam treptat spre o zona invizibila? Oare o sa ajungem si in Romania sa lucram peste 80% in domeniul serviciilor? Poate, cand ne vom modifica atitudinea si vom sti sa apreciem… serviciile si informatia!